restart

iulie 27, 2008 la 7:54 pm | Publicat în altceva, Ti s-a intamplat vreodata? | Lasă un comentariu

iubesc detaliile si detaliile detaliilor
ca nisipurile miscatoare ma absorb cu totul spre un microunivers
mai subtil
mai fragil
mai delicat
mai real
care imi modifica schemele gandirii
apoi ma expulzeaza la loc la suprafata
si sunt altfel

iubesc sa nu pot sa scap de melodia Aceea care vibreaza in creierul meu pana la neputinta neuronilor de a o mai reproduce
iubesc sa disec pana la nimic sensul Acelui cuvant- de ce?- de ce atunci?- de ce asa?
cu sentimentele nu mai merge

iubesc sa ma holbez la tavan
vazand lucruri pe care altii nici nu si le imagineaza
sa se creada ca dorm cu ochii deschisi
sa desenez cu degetul tremurand un contur la fel de tremurat al imaginii unei lumi nu a mea ci pentru mine

iubesc visele pe care le uit si pe care le reinventez
mi le reamintesc si le parcurg din nou de unde am ramas
alteori le reincep ca sa uit cum am inceput
uneori as vrea sa ma dezvat de tot ce m-au invatat

iubesc sa pun cap la cap obiecte
senzatii
lucruri
situatii si sa reunesc povestea
sa exersez pentru revelatia intregului

iubesc sa traiesc aceeasi persoana
lucru
situatie cu sublima senzatie ca e alta
sa o recunosc dar sa imi apara noua si imbracata in alte sensuri

iubesc deja-vu-urile fiindca nu sunt simple amintiri ale unor lucruri care se repeta ci ale acelor lucruri care-ti starnesc o emotie puternica
precum un soc afectiv amortizat de realitate
cu atat mai vie cu cat mai semnificativa candva

iubesc oamenii pe care-i port in mine intacti
iubesc urmele oamenilor care au trecut prin mine

iubesc locurile pe care mi le imaginez si pe cele pe care le modelez dupa matricea imaginativa

iubesc sa invat sa iubesc ce nu iubesc

..in timp ce ascult pe repeat across the universe

Da. E ca mersul pe bicicleta?

iunie 2, 2008 la 9:27 am | Publicat în poveste ne-insemnata, Ti s-a intamplat vreodata? | 2 comentarii

A venit vara. O vara mai putin romaneasca pentru mine; si poate pentru multi multi altii.

Sunt in camera cu 3 americani si vreau sa scriu. Nu stiu ce. N-am mai scris demult. Aproape nicaieri, aproape nimanui. Si cuvintele par departe…

Mi, daca n-as fi citit mesajul tau de curand, poate as fi uitat de tot.
Ce ziceti, blog-uitul e ca mersul pe bicicleta?

In ultimul an am inceput sa inteleg de ce, pe masura ce crestem, pierdem impulsul de a scrie, de a ne exprima. Cel putin, in parte. Iar pentru cei mai individualisti, self-oriented, etc, si ne-emotionali (adica indeosebi masculi, dar nu doar), scrisul ajunge sa fie considerat chiar o risipa de timp. Mhm. Serios.

Si-apoi, cu tot mai multe si mai multe de facut, trecem la stadiul mecanic de indeplinit sarcini venite de undeva mai sus. Termeni ca „code monkey” descriu bine conceptul. Si incet incet … ajungem sa uitam sa mergem pe bicicleta. Dar nu ne mai trebuie. Acum avem masina.

Acum avem casti si calculatoare. Viata e mult mai animata acolo.

Sa bloguiesc? Refuz sa uit. Refuz sa plec, sa ma opresc.

Poate sa fie si altceva. Poate am constientizat ca viata nu mai e o drama. Ca tragediile mele sunt prea mici ca sa fie, de fapt, tragedii. Ca dragostea si amintirile din copilarie sunt mult mai accesibile si mai putin intrerupte. Decat…

… decat …

Prezentul. Prezentul e plin de trecut. Pana acum ma intrebam daca poti pierde sau indeparta trecutul atunci cand nu mai vrei sa-l cari dupa tine. Nup, nicio grija. E tot acolo 😉
E una din singurantele vietii, una pe care cei nesiguri o agata bine bine.

E greu sa faci primul pas. Primul pas e cel mai greu.

Si-apoi urmeaza restul de pasi. Dar, viata nu e o linie. Viata nu e facuta doar din alb si negru, inainte si inapoi.
Si atunci la fiecare pas te afli intr-o noua intersectie.

Deci primul pas e fiecare pas.
Si-atunci fiecare pas e greu.
(Curs de logica complicata)

Si daca fiecare pas e greu…
(Procesul de gandire urmeaza cai misterioase)

… atunci toti pasii sunt destul de usori.
(optimismul in floare)

Si. Deci. E ca mersul pe bicicleta. Daca ai stiut candva sa apesi pe pedala si sa te deplasezi inainte…

… ei bine…?

As vrea sa filozofez despre tehnologie 🙂
E o ramura relativ noua, de fapt.

Uite, pana si WordPressul s-a schimbat intre timp.

Daca creativitatea in scris inseamna sa poti avea paragrafe mai lungi decat un rand, incepe sa para o prima incercare a mersului pe bicicleta foarte foarte zdruncinata 🙂

Fac ce fac si ajung tot la filosofie. Am facut o „pauza” de scris in timp ce incercam sa conversez cu dragi romani de peste hotare. In acceptia mai larga a termenului, filosofia ar putea fi, intr-adevar, orice conversatie intre doi oameni care trece dincolo de nivelul faptelor. Interpretarea sau metoda de interpretare…

As putea sa scriu ceva trist. Concluzii, argumente. As putea.
Am sa incerc una bucata chestie trista. Si vedem dup’aia…

Coincidentele. Sunt. Doar. Coincidente.
Si atat.
Sunt chestii care iti dau de gandit, si pe care le observi, rareori. Te fac sa simti. Te mai trezesc din monotonie. Sunt, poate, intr-un fel, un „ajutor” catre supravietuire. O iesire din plictiseala.

Coincidentele nu exista. Lucrurile se intampla pur si simplu. Nu au un scop, o cauza. Au, poate, un fel de cauza, „determinata” (cu ghilimele mari) de „legile” (si mai mari) universului si ale atomilor, dar cel mai adanc nivel – lucurile se intampla si atat. Fie prin mecanica cuantica, cu probabilitati de traiectorii si statistica, fie prin relativitate si mecanica clasica, etc, cu legi si teorii – o interpretare posibila, una din multe posibile si putine care s-au potrivit.

Instinctiv, recunoastem ca lucrurile se comporta previzibil, ca daca lovesti bila A in bila B se va duce spre buzunarul din coltul stang al mesei, ca daca te arunci de pe cladire o sa mori (desi nu de la varste foarte mici), sau ca daca mananci ceva stricat s-ar putea sa ti se faca rau la stomac.

Dar acestea nu sunt decat putine adaptari ale gandirii noastre. Imperfecte. Nu intotdeauna adevarate.

Si din instinctul de a asocia un sens/o semnificatie/un scop fiecarui obiect/eveniment, schematizam intreaga lume.

Coincidentele nu exista.

Iar mersul pe bicicleta… nu se uita, de obicei.

🙂

hiperempatizand

februarie 20, 2008 la 1:36 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | Lasă un comentariu

.. ‘cause i’ll put myself into your eyes *

daca mi-as alimenta viata la ochii tai, n-as mai sti cum sa definesc realitatea imaginara. m-as tari pe la colturile strazilor din tine nestiind cate intersectii ascund si nici daca-s din beton ori din vata precum aievea le simt. daca as trai legata de ochii tai, mi-ar trebui o alta  realitate imaginara, o realitate imaginara secunda pe care sa mi-o pot imagina, croita copie a realitatii tale imaginare.

realitatea imaginara secunda ar trebui sa se suprapuna perfect peste realitatea mea imaginara nemaicreata. doar asta m-ar tine conectata la ochii tai. 

daca ti-ai alimenta viata la ochii mei, n-ai sti unde-i S, V sau E . iar N ar fi acolo unde mi se agata harta in cui. harta – locul geometric al tuturor paralelelor curbate intru uniune. cuiul -Steaua mea Polara…. 

daca ai trai legat de ochii mei, m-ai vedea exacerbat de colosala prin toate imaginatiile mele. iar eu sunt mica in afara acestor imaginatii. 

.. and you’ll put yourself into my skin  *

stelutele se interpreteaza ad litteram 😉

hello

noiembrie 17, 2007 la 12:41 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | Lasă un comentariu

Soare

Soare antic visezi să fii

să fii centrul universului

Etern atât de proxim de totul şi totuşi în afara a orice 

2 paşi îţi mai lipseau mereu

sau

2 unghii traduse-n limba soarelui

sau

a timpului

când anii lumină sunt secunde tălpi

dar tot creşti înapoi

De ce nu înainte ?

Eu nu

dar tu

ai ştiut dintotdeauna încotro

Deci

de ce nu înainte?

euri

septembrie 20, 2007 la 4:54 pm | Publicat în minimalisme, Ti s-a intamplat vreodata? | 2 comentarii

Tu iti prelungesti libertatile cum imi prelungesc eu respiratiile cand iti prelungesti tu libertatile.

Iti daruiesc un caiet cu foi albe fara coperti- felul meu de a spune imi pare rau- .

imi pui mana pe frunte- felul tau de a-mi spune esti bleaga-

img_1639.jpg  

 

ceva e in neregula cu lumea?

august 22, 2007 la 4:07 pm | Publicat în minimalisme, Ti s-a intamplat vreodata? | 6 comentarii

Cand toata lumea vorbeste la telefon

Cand nimeni nu aude

As putea fi singura

Dar nu sunt

Cand tastezi apasat

Cand neinchipuit straluceste soarele

Din spatele monitorului

e o fereastra acolo

ai spune

as spune ca ai scris

cu degetele mele pe stiloul meu mov

ai spune ca m-ai primit

as spune ca am simtit

soarele ghemotoc de superlative

lacrimez

prea multa lumina

ai putea crede

sau nu.

zbor zbor zbor

iulie 8, 2007 la 4:28 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata?, variatiuni pe-aceeasi tema | 2 comentarii

img_ytwer2015.jpg 

Aripi de fluturi se deschid în tavan

Cuprind podeaua cu braţele 

Un fluture se rostogoleşte în tavan

Mă rostogolesc pe podea 

Aripile fluturilor curg în sus

Mai sus de tavan

Şi mai sus de cer

Braţele mele urcă la vale

Mai jos de podea

Mai jos de călcâie

Şi mult mai jos de unghii 

Trupuri de fluturi grămadă te închid în ochii lor străvezii

Îţi construiesc aripi din heliu ca să zbori din mine involuntar 

Aripi de fluturi cad în tavan

Zbor în podea şi cad  în tavan  

schita pentru realitati

aprilie 16, 2007 la 3:40 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | 3 comentarii

img_1258.jpg

 lumea mea  este doar .. lumea…. dar rotita cu 270 de grade counterclockwise.

lumea mea sta cu adancul la suprafata nu din rebeliune ci fiindca astfel are un perpetuu acoperis deasupra capului.

apa din lumea mea curge in sus pana acolo unde copleseste ploaia.

pana acolo unde polarizeaza cu soarele si-l trage in jos prin atractia corpurilor-suflete antagonice.

este atunci cand soarele ma depolarizeaza de tot si absorb orice.

devin aselectiva.

si asa,aselectica,absorb tot si ingadui totului sa ma absoarba la randul lui cu totul.

lumea mea este o cutie de chibrituri plina cu iluzii-zgarie-nori.

incepe cu cine mi-a invartit-o intaia oara si continua cu cine-mi ramane in vartejul dimpotriva inertiei vascoase.

insa lumea mea nu se termina fiindca viseaza nu prin sine ci prin lumea lumii: lumea aceea verticala cu susul in sus.

sunt mandra de lumea mea rostogolita inapoia normalei cu 270 de respiratii.

povestea mea

martie 28, 2007 la 10:25 am | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | 4 comentarii

Karina Karina este intersectia de lumi.Karinei,din prea multa inima ,i se sfarsise inima.de atunci respira prin inimile celorlalti oameni strangandu-le pe toate intr-un buchet legat cu panglica de matase rosie a papusii.pentru Karina inima este un organ asezat intamplator in stanga sau in dreapta cutiei toracice…a ei sau a altcuiva ..inima Karinei este un fel de bun comun.este complotul dintre imprimeurile ciorapilor ei de nylon,forma cutiei de bomboane zemoase cu visine din vitrinele magazinelor si visul universal “I love you!”pentru Karina inima este o entitate plurisemantica….  

Karina convietuieste cu toate realitatile ei exterioare intr-o camaruta vast colorata si armonios asortata cu inima ei plurisemantica.intr-o clipita devine toti aceia care doreste sa fie fiindca,pentru Karina durerile si fericirile sunt napadiri involuntare si tumultoase de un fel de ceva..care dureaza o jumatate de minut.De aceea,despre Karina poti spune ca rade si ca plange in acelasi timp. Karina este o intrebare si jumatate. Celeste  

Celeste a inventat cuvintele ca forma de rezistenta la emotie.Celeste este poetica filosofica.este decantarea albastrului la fundul cerului.Celeste stie sa simuleze furtuna cu numai o stropitoare plina cu apa si un pahar plin cu apa.Celeste stie cum sa traga de timp ca de o guma de mestecat si sa umple o zi intreaga cu vorbe caligrafiate infinit de nesemnificative si de multe, luate separat.Celeste are unghiile ojate in albastru si degetele sterse de la atata iscalit.Celeste nu stie cine este inca.Celeste stie sa gaureasca tavanul in noptile cu luna plina si sa-l recompuna printr-o formula magica numai de ea stiuta, in zori.  Celeste intampina anotimpurile,oamenii,fericirile,durerile,orele si raspunsurile cu un ..de ce?  

Aleja Aleja stie sa traiasca in gand .Aleja este o fiinta semitransparenta cu oase cartilaginoase.Aleja stie sa se ascunda dupa usi deschise….Aleja viseaza sa-si asorteze interiorul cu exteriorul.  

Aleja raspunde cu “nu stiu” in loc de da si in loc de nu.de acea,interlocutorul trebuie sa cunoasca arta de a citi tensiunea capilarelor de sub piele.Aleja raspunde cu “nu stiu” si in loc de da si in loc de nu fiindca Aleja cunoaste legile relativitatii. Pentru Aleja un pahar rasturnat nu mai este un pahar.Pentru Aleja un pahar plin rasturnat este preschimbarea covorului in balta iar un pahar gol rasturnat este un vid eliberat din stransoarea marginilor.  

Pentru Aleja,lumea este o realitate inca ubicua. Karina,Celeste si Aleja  impreuna, construiesc o poveste nesfarsita….

trebuia sa fie altfel!trebuia sa fie alb!

februarie 23, 2007 la 11:33 am | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | Un comentariu

19-21 februarie 2007:

ascultand prognoza meteo, scrasnesc din dinti pentru planurile de weekend ce urmeaza sa degere si ele sub zapada precum iarba si asfaltul.raman gandurile in neclintire..mai departe nu se inainteaza pe autostrada asta cu infinite ramificatii..alternativa-plan:vizita la targul de martisoare in weekend.ma imaginez deja cu fulgi-pene, in loc de par, pe coridoare impreuna cu altii tot cu pene-fulgi in loc de par..toti albi si la unison sufleteste si fiziceste.

22 februarie 2007:

seara,incepe reveria mea cu vata pe sol.imi curbez sufletul pentru a primi aici,pe pamant,ceva ce are sa cada din cer.. 

23 februarie 2007: 😦 ei, va mai ninge candva..
maine tot travesez targul de martisoare, dar cu soare in gene!Sau poate  

24 februarie 2007:

Ninge!Este altfel!

a Fi sau a nu Fi

februarie 15, 2007 la 6:05 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | 3 comentarii

Aici sunt eu.

In spatele tau.cu spatele la spatele tau.nu stiu sigur daca si tu esti in spatele meu cu spatele la spatele meu...

stand in spatele tau cu spatele la spatele tau. 

Sigur existam? 

Aici sunt eu.

In spatele tau.cu fata la ochii tai.

Acolo esti tu.In spatele meu.cu fata la ochii mei... ii vezi ca pe ai tai.Unde esti cu adevarat? 

Sigur nu suntem Unul?  

Si te-ai intors cu fata inspre mine fix in clipa cand am deschis ochii..In dimineata asta in care..

..era sa nu ne mai intalnim.

pentru intaia oara….

ianuarie 23, 2007 la 4:05 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | 2 comentarii

Viata mi se scalda in coincidente ca-ntr-o baie de aburi insirate una cu alta pe firul subtire si delicat cum e panza de paianjen.coincidente insirate de catre Coincidenta matroana a tuturor coincidentelor intr-un mozaic cu valente de panza de paianjen.
Si tot Coincidenta desprinde cate o coincidenta desirand panza de paianjen (Paianjen care nu e eu) eliberand-o pe fiecare coincidenta din constrangerea atelor intregului.
O coincidenta ,si alta,amalgamate in sirul fara capat si asemanare al clipelor din mainile Paianjenului care nu e eu.
Daca Paianjenul e cine imi predetermina aditia secundelor la minute,atunci imi las noaptea sa-mi astupe ochii si sa mi-i dezvete de lumina si de vaz.
Asa imi las gandurile sa-mi zboare aleatoriu si neconditionat..sa se ciocneasca,sa se adune,sa se lipeasca, sa se despice in atatea spectre de lumina pura cate ochii mei n-ar recunoaste si sa confectioneze aliajul cel mai nepotrivit din cate exista pe care nicio mana nu l-a atinge si nicio gura nu I s-ar asterne….

Iar daca nu este asa,tot libere imi las gandurile,dar ca sa se deprinda cu zburatul….

 

Azi nu…

ianuarie 23, 2007 la 7:34 am | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | 2 comentarii

Nu e dimineata. E seara… desi nu stiu cand m-am trezit. Nu stiu cand a trecut azi… si totusi schimbarea e subita, si sublima in acelasi timp. M-am umplut de mine, de unde eram pierdut. De cate ori ai trecut prin asta?… Niciodata nu se invecheste (si niciodata e unul din cele mai puternice cuvinte, nu?) trecerea, transformarea. Ma simt cu totul altfel. Si, desi am mai trecut prin ea, nu am nici cea mai vaga idee cum ma voi simti de dimineata…
Ce inseamna sa treaca lumea pe langa tine… si sa o vezi si sa ti-o amintesti cu mai mult sens decat avea atunci. De ce amintirile au mai mult sens? Poate pentru ca ele apar de mai multe ori decat realitatea. Si uite-asa fiecare intamplare din viata noastra capata un sens, de cele mai multe ori dupa, poate chiar mult dupa. Cred ca nu trec prea multe zile fara sa mi se spuna „mai traieste si in afara, lasa lumea interioara”. Da. Am vazut atat de multe „promotii” despre cat de buna e lumea interioara incat m-am acomodat in ea, oare? Nu stiu raspunsul adevarat. Dar azi am trait in retrospectiva…

gewissen

Daca mai tii minte, ieri…

ianuarie 20, 2007 la 6:12 am | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata? | Un comentariu

Candva ieri a fost azi, si astazi nu conta. Si azi n-a mai fost parca niciodata atat de departe ca ieri. Cine il mai poate recunoaste pe ieri? E pierdut sau nu… pierdut sau nu… pierdut sau nu…
Sa oscilezi in infinita armonie a universului e foarte usor. Dar tu iti cauti punctul tau, acel mic punct care te reprezinta. Ti s-a intamplat vreodata ca acel punct sa iti para infinit mai mare decat lumea? Sa vezi ca undeva, dincolo de tine, dincolo de toti, dincolo de pura existenta a materiei, se afla mult mai mult decat tu poti percepe? Si sa percepi acel ceva, sa-l faci parte din tine, sa-l traiesti impreuna cu universul. Un vis, sau realitate…
Si sa atingi suflete… sa oferi zambete, in interior… Uneori nimic nu e mai frumos decat sa te lasi purtat de ceea ce porti, de natural…. Armonie, intreg, haos perfect… Sa treci prin lume si lumea sa treaca prin tine… si sa fie real.
Si de ce n-ar fi nimic dincolo? Poate ca e… si acea lume invizibila nu e doar un produs al imaginatiei…
…sau e invers? E viata o piesa de teatru?

gewissen

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.