introducere in crapaturo-logie – 1

august 10, 2007 la 1:09 am | Publicat în pseudo-gnoseo-logie, variatiuni pe-aceeasi tema | Lasă un comentariu

Tocmai ce-am pus deoparte „Solilocvii” de Eliade, si ma-ntrebam de ce-mi doresc sa scriu si unde. Unde altundeva? Pe adp. Am trecut apoi la urmatoarea intrebare: despre ce. Ei bine, subiect de obicei dificil. Despre ce poti scrie cand vrei sa scrii? Cel mai probabil lasi mana libera, si daca te „poseda” vreo idee, o eliberezi.

inconjurat de fisuri. e intuneric. scriu cu litere mici. de ce? poate-o sa-ti para stupid, dar pentru ca tastatura nu ma lasa sa scriu cu c, d, si e mari. si-atunci nu mai vreau nici cu restul.
deci, unde eram?
a, da. era intuneric. de fapt, ca-ntr-o furtuna de nisip, se intrezareste ceva, franturi de lumina, de idei, multe multe multe multe. crapaturi.
ma aflu la lectia de crapaturologie si am fost scos la tabla:
– arata-mi cateva crapaturi, mi-a spus profesoara.
– desigur, am spus incercand sa-mi fac curaj. pe care-o s-o indic, in spatele careia se ascunde ce? n-aveam de unde sti. si-atunci am inceput sa spun povesti. indrugari ce asteptau sa iasa inca din prima zi.

a trebuit sa ma opresc din citit „Solilocvii” deoarece ajunsesem sa citesc doua pagini consecutive fara a mai sti nici macar un cuvant de pe niciuna din ele, daramite idei. atunci era clar, ma framanta prea multe.

imi doresc sa compun o lista cu ce-am gresit. s-o scriu, in sfarsit. s-o scot afara din mine. planuri. inceputuri. da, si sa incep un nou site. imi doresc s-am ordine-n idei ca sa pot spune o poveste de mai mult de trei randuri.

am cucerit idei si taramuri. sa cresti inseamna sa poti accepta ca lumea din jurul tau poate continua si fara tine.
sa nu renunti a fi tu insuti inseamna a cauta un loc in care sa te simti acasa in aceasta lume. unul care sa ti se potriveasca, si nu unul care sa se potriveasca dupa tine. desi, poate, intr-un anume sens, se va intampla reciproc. ca atunci cand te asezi in pat si-n jurul tau se lasa salteaua odata cu tine, si nu doar sub tine. ai o mica „raza de actiune”. influenta ta microscopica in acest macro-univers.
sa cresti inseamna ca daca esti pus in picioare pe un teren, oricat de inclinat, tu reusesti din ce in ce mai bine sa-ti mentii echilibrul, indreptandu-te, pastrandu-ti relativ aceeasi forma. relativ la ce?…

compromisurile pe care le facem au efecte mult mai indelungate si mai greu de recuperat decat am crede. la inceput iti spui: ce mare lucru, e aproape bine.
ah, acel aproape. de cate ori se intampla.
incepe cu pasi mici. da. toate compromisurile incep cu pasi mici. totul e sa nu ajungi sa sari, tzop tzop, sa uiti ca inca nu stii in ce directie e de fapt acel „inainte” de care-ti spun partea dreapta si partea stanga.
„Maybe I’m lucky to be going so slowly, because I may be going in the wrong direction.”
– Ashleigh Ellwood Brilliant

am sa citesc. am sa resimt mult sa ma retraiesc intr-o carte. cand ai sa ma renasti, lumea mea interioara? cand? sa traiesc prin tine pentru ca apoi sa am curajul sa ies din nou la lumina…

ce-i cu sufletul tau? pare bosumflat. ca un porumbel caruia nu i-ai zambit. de ce? un zambet e atat de putin din interior si-atat de mult din afara… si, totusi, uneori se simte de parc-ar fi invers.

am hotarat sa ma eliberez si sa zbor. totusi esti acolo. si ce? ma regasesc. in zbor. si ma intorc. sa aterizezi nu poti uita. ca pasare. odata ce-ai invatat. e ca mersul pe bicicleta.

si candva povestile vor incepe
elevul se intoarce in banca fara sa fi demonstrat nimic dar stiind in sinea lui ca a facut acel pas, critic. se simte pregatit. va continua.

zbor zbor zbor

iulie 8, 2007 la 4:28 pm | Publicat în Ti s-a intamplat vreodata?, variatiuni pe-aceeasi tema | 2 comentarii

img_ytwer2015.jpg 

Aripi de fluturi se deschid în tavan

Cuprind podeaua cu braţele 

Un fluture se rostogoleşte în tavan

Mă rostogolesc pe podea 

Aripile fluturilor curg în sus

Mai sus de tavan

Şi mai sus de cer

Braţele mele urcă la vale

Mai jos de podea

Mai jos de călcâie

Şi mult mai jos de unghii 

Trupuri de fluturi grămadă te închid în ochii lor străvezii

Îţi construiesc aripi din heliu ca să zbori din mine involuntar 

Aripi de fluturi cad în tavan

Zbor în podea şi cad  în tavan  

viitorul trecutului

mai 19, 2007 la 7:19 am | Publicat în variatiuni pe-aceeasi tema | 2 comentarii

Incapatanarea cu care timpul avanseaza (inainte) este pur si simplu de neimaginat! De ce nu poate sa avanseze si-n alte directii?
Hmm. Amintirile lovesc intr-un singur punct, de reintalnire a trecutului cu viitorul. Ce te faci atunci cand nu-ti exista un prezent? Unde s-a piedut prezentul?

Trecutul merge spre viitor; el, macar, are un viitor. Prezentul sta pe loc?
Nu sta pe loc, nu? Zi ca nu sta pe loc!
Una din legile lui Murphy spunea ca durata unui minut depinde de care parte a usii de la baie te afli 🙂
Nu prea filosofic, dar, o, cat de adevarat!

Deci, sa mergi inainte e ceva pozitiv. Noi nu vrem sa stam pe loc. Cu cat inaintam mai repede cu atat mai bine. Atunci timpul e de partea noastra, nu?

Sa inveti sa-ti lasi prezentul in urma nu e ceva de dorit. Sa aduci prezentul inaintea ta iarasi. De ce nu vrea prezentul sa stea cu tine? Esti oare atat de certat cu el, s-a saturat oare de tine, sau tu de el?

Am zis ca viata cea convulsiva si plina de provocari epuizante poate fi o scuza pentru a fi mai domol cu dorintele, visele si ambitiile sinelui, dar am gresit. Nu mai cred asta, si de ce? Pentru ca viata, poate intamplator (?!) ofera zi de zi si clipa de clipa o coplesitoare realitate cu multe subrealitati, care mai de care cerand ceva si fiecare meritand cel putin o particica de suflet. Si cat suflet sa ai?
Pai, nelimitat. Dar nelimitat in timp, nu si in spatiu…
Uite, din nou, cum timpul e de partea ta. Frumos, nu?
Adu timpul in spatiu si vei avea totul!
Dar parca nu ai timp niciodata, nici macar pentru ceva care ti-ar salva timpul ca aceasta…

Atunci cand ai pierdut pentru ca aveai doar 1000 de soldatei de plastic iti doresti sa fi avut 1001. Si nu mai poti da timpul inapoi sa-ti mai pui un soldatel pentru ca timpul merge doar inainte. Ai vrea ca prezentul sa fie in trecut, dar sta in viitor. De ce nu vrea prezentul sa fie prezent?

Calatorind prin timp iti doresti sa intorci timpii intre ei, sa fie alta ordine. Ah, daca te-ai naste la 100 de ani sa scazi spre o zi, oare cum ti-ar fi viata?
Prezentul ar mai fi prezent? Trecutul viitor si invers? De ce invers? Nu e invers! Nimic invers nu e invers… atunci cum ai putea sa ai -3 mere?

Poate acest text denota ca nu-mi convine prezentul si poate asa e, dar azi prezentul meu nu e-n prezent, oricum, e intr-alta parte a timpului… si povesteste despre timp.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.