ceilalti doi spuneau – partea ii

Ianuarie 31, 2008 la 4:23 am | Postat in ceilalti doi, separat dar impreuna | 2 comentarii

el: – pornesti cu trei de iii si dezarticulezi.
ea: – esti un actor. simti nevoia sa faci o introducere isteata cu fiecare ocazie.
el: – uneori ma intreb daca nu cumva ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu insumi…
ea: – si eu ma intreb asta. dar apoi ma resemnez: desigur ca nu, doar ca uneori tu nu te mai stii atat de bine. te pierzi, iar eu nu te condamn.
el: – „de neinteles. de nedescris. ireversibil s-a incheiat povestea.”
ea: – povestile nu se incheie. am stabilit asta. sunt mobius-uri. sunt… mai mult decat un cerc, nu?
el: – as vrea sa cant. vino incoace.
(il urmeaza. se duc la pian. el se aseaza. ea sta langa, pe jos)
el: – vreo melodie ceva? dedicatie?
ea: – beautiful dreamer.
(el incepe, ea continua)

Beautiful dreamer, wake unto me,
Starlight and dewdrops are waiting for thee;
Sounds of the rude world, heard in the day,
Lull’d by the moonlight have all pass’d away!

(el se opreste)
ea: – nu-ti place cum cant? (face botic)
el: – te rasfeti. nu, nu e asta. dar m-am trezit cantand. deja vu. scuze draga, continua.
ea (zambind): – deci… beautiful dreamer te trezeste? tare intors pe dos mai esti, baiete…
el: – realitatea e mai reala subiectiv decat obiectiv. noi doi ar trebui sa stim asta cel mai bine. e un studiu, de fapt…
ea: – realitatea obiectiva e departe. nu e speciala. e si a mea, si a ta, si a lui. nu e sentimentala. nu e din interior. si nu e a noastra, (cu aratatorul indreptat in sus) ci a Lui. Vai, ma simt ca mama!
– … revenind. de ce ti-ar placea obiectele? nu-si au rostul fara nevoia ta pentru ele. nevoia le face reale atunci cand iti trebuie. in rest, ele nici nu sunt acolo.
el: – ca si cum visezi realitatea si realizezi visul. e pe dos, e totul pe dos!
ea: – atunci cand iti doresti altceva nu esti aici, esti in alta parte…
el: – visezi deja. lucrezi din greu. te dezgropi ingropandu-te, de fapt. pentru ca stii sa faci asta mai bine decat oricine. fiecare dintre noi stie, dar putini ne incumetam.
ea: – parte din cliseul „sa-ti duci visul pana la capat”: pasiune fara margini, oarba afundare in ceva ce, in cele din urma, te elibereaza.
el: – devotament. credinta. suflet. dragoste. incredere. vis. toate astea la un loc. niciun cliseu, caci fara ele nu esti tu. nu esti mai mult decat ai putea sa fii. si de ce sa vrei sa fii mai mult? de ce sa te chinuiesti zi de zi si seara de seara, de ce sa te tarasti incercand sa ajungi la cel mai bun liceu sau cea mai buna facultate, sa fii mai bine platit, sa iti ajuti prietenii, sa te distrezi si sa nu mai suferi? de ce nu merg toate in acelasi timp si de ce trebuie sa alergi tot timpul si sa nu ai timp sa scrii nici macar partea a doua de la o poveste, intr-o viata in care… ce? ce faci?
ea: – ce merita atentia mai presus decat orice?
el: – cand eram mic si mama imi spunea „trebuie sa” eu ripostam mereu: „nu, mama, nu trebuie. sa respiri trebuie, sa mananci trebuie, sa dormi. astea da, ca altfel mori. dar ce zici tu nu trebuie”. n-avea ce sa mai zica la asta. decat „trebuie. asa spun eu”
ea: – da, si atunci…
el: – totusi… acum multe trebuie. acum vad ce spunea. acum am si eu acel „asa trebuie”
ea: – si-am sa am copii si-am sa le zic si eu lor ca trebuie. pentru ca trebuie. nu trebuie doar sa respiri.
el: – e obositor. cand iei pauza?
ea: – niciodata. cu cat esti mai puternic, mai mare, mai capabil, cu atat ai o mai mare responsabilitate – mai multe de indeplinit.
el: – sa-ti ocupi locul in lume. suntem condusi de noi insine impotriva vointei proprii, nu e ciudat?
ea: – prinsi in mreje de a scrie, de a alerga pana la masina pentru ca apoi sa alergam din nou … ai zice ca-i democratia, ai zice ca-i stilul de viata de la oras. grabit, disperat, ocupat.
el: – dar nu e.
ea: – nu e. suntem chinuiti de noi insine zi de zi. inainte oamenii munceau 66 de ore pe saptamana. nu demult! acum 100 de ani. si acum noi muncim 40. Si zicem ca-i mult. De ce? A scazut nevoia? Nu, a crescut capacitatea. Si in schimb, muncim si celelalte 16 ore, pe alte cai. Pe alte parti.
el: – si-apoi ne exprimam. repezit, intr-o ultima scrisoare…
ea: – dar cu dragoste, cu interes, cu pasiune, cu ce-a stat inchis zile si luni si n-a putut iesi afara, cugetarea a ore si secunde, rezumata scurt si dureros, plangacios chiar: in doar o scrisoare. fara destinatar, fara adresor. pustie, singuratica. e ultima. e parte din povestea fara sfarsit.
el: – si cel mai nejustificat, cel mai nedrept, e ca nu poti sa o faci sa existe in asa fel incat sa nu fie o poveste.
ea: – pentru ca totul e o poveste. bine-ai venit, cititorule, in povestea noastra! citeste. asculta. priveste.

Anexa:

2 comentarii »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

  1. nice work ! really!

  2. thanks. i try…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.

%d blogeri au apreciat asta: