Locul unde timpul nu are orientare…

E tarziu. Privesc departe. Nu te vad. Te = eu. Nu ma vad. Unde esti?
Ce rost are… ce rost are totul? Orice? Nimic?

Stau un timp cu altcineva si aproape imediat simt ca nu e ceea ce caut. Dar nu stiu ce caut… am trecut prin ceva intr-un an si totul a devenit mult mai complicat dar in acelasi timp cu atat mai simplu: sunt singur.

Dar nu singur al cuiva. Nici singur al nimanui. Doar… singur.

Fara teatru de data asta… Mi-amintesc de-un cersetor de langa Unirii. Nu era… decat in trecere. De-o saptamana, ca nu mai avea unde sa stea. De fapt, nici nu cersea.

Ce-am eu cu cersetorii… Intr-o zi am sa incerc sa fiu unul. Si ce zi va fi… Poate asa voi mai regasi parti… parti nu neaparat pierdute, dar cufundate, undeva… adanc… adanc… nedescoperite poate. Inca.
Vreau sa exist. Dar a exista inseamna mai mult decat a opune rezistenta vantului. La propriu. Inseamna a face asta si la figurat. Sa existi inseamna sa nu inexisti (cat de clar!), adica lucrurile sa nu se poarte ca si cum n-ai exista. Adica, sa se cunoasca ca esti. Sa fie altfel daca n-ai fi.

Si asta inseamna sa nu lasi lucrurile sa treaca prin tine ca un observator si atat.

Da, observarea te invata mult. Sa fii persoana 3 e un privilegiu al cunoasterii. Dar viata nu e cunoastere. Si daca gewissen (=constiinta) zice asta, atunci … e clar.

Auzim acest (urmator) cliseu zi de zi si pare de necrezut. Dar nimic nu are sens. Nicaieri. Noi oferim un sens. Si fara acel sens nu ne gasim.

Inca n-am gasit sensul cel mai sens al meu. Nu stiu ce sau cine e. Cu ce se mananca?

Scriu o scrisoare cuiva caru(/e)ia nu-i cer nimic.
Si nu cer nimic nu pentru ca nu vreau sa cer. Vreau sa cer. Pot. Nu stiu ce.

Pentru ca nimic nu are rost. Nimic nu e atat de important cat sa merite sa cer.
Ai zice ca sunt blocat in loc. Dar ma misc; nu putin; si nu-i regres. Sau stat pe loc. E un alt fel de progres.

Atat de altfel incat nu stiu in ce directie/i se intampla. Se intampla si atat.
Asta e esenta adevarului – nu exista nimic dincolo de…

De… ?

Anexa:
Driving Miss Daisy – End title (Hans Zimmer)

PS: Ma recitesc apoi si ma simt cioranic. Dar nu atat de… negativ. Sper.