restart

iulie 27, 2008 at 7:54 pm | In Ti s-a intamplat vreodata?, altceva | Leave a Comment

iubesc detaliile si detaliile detaliilor
ca nisipurile miscatoare ma absorb cu totul spre un microunivers
mai subtil
mai fragil
mai delicat
mai real
care imi modifica schemele gandirii
apoi ma expulzeaza la loc la suprafata
si sunt altfel

iubesc sa nu pot sa scap de melodia Aceea care vibreaza in creierul meu pana la neputinta neuronilor de a o mai reproduce
iubesc sa disec pana la nimic sensul Acelui cuvant- de ce?- de ce atunci?- de ce asa?
cu sentimentele nu mai merge

iubesc sa ma holbez la tavan
vazand lucruri pe care altii nici nu si le imagineaza
sa se creada ca dorm cu ochii deschisi
sa desenez cu degetul tremurand un contur la fel de tremurat al imaginii unei lumi nu a mea ci pentru mine

iubesc visele pe care le uit si pe care le reinventez
mi le reamintesc si le parcurg din nou de unde am ramas
alteori le reincep ca sa uit cum am inceput
uneori as vrea sa ma dezvat de tot ce m-au invatat

iubesc sa pun cap la cap obiecte
senzatii
lucruri
situatii si sa reunesc povestea
sa exersez pentru revelatia intregului

iubesc sa traiesc aceeasi persoana
lucru
situatie cu sublima senzatie ca e alta
sa o recunosc dar sa imi apara noua si imbracata in alte sensuri

iubesc deja-vu-urile fiindca nu sunt simple amintiri ale unor lucruri care se repeta ci ale acelor lucruri care-ti starnesc o emotie puternica
precum un soc afectiv amortizat de realitate
cu atat mai vie cu cat mai semnificativa candva

iubesc oamenii pe care-i port in mine intacti
iubesc urmele oamenilor care au trecut prin mine

iubesc locurile pe care mi le imaginez si pe cele pe care le modelez dupa matricea imaginativa

iubesc sa invat sa iubesc ce nu iubesc

..in timp ce ascult pe repeat across the universe

fragmente-d

iulie 20, 2008 at 11:24 am | In Uncategorized | 2 Comments

Incerc sa nu adorm … trec prin vise si stari… calatoresc dintr-o sosire catre o plecare si iarasi… ce pot sa fac…? Canta instrumente. E intuneric. Luna mare, si luminoasa, sticleste alb… un alb rece…. dar in acelasi timp cald.
Dintre toti satelitii ai tuturor planetelor pe care le stim (sau nu le stim), tocmai Luna reflecta. Si se vede asa. Curioasa treaba, pe de-o parte. Pe de alta, putea sa fie altceva, dar tot interesant. Un sens al expresiei “era inevitabil”: lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie pentru ca (si implicate de) altfel nu puteau fi. Nu pot fi. Ne concepem liniar. Sa presupunem ca ai putea calatorii in timp… ei bine, calatoria ceaa ar fi doar in exterior. In interior, de fapt, nu poti calatori inapoi de fapt si de drept. Ce-o sa faci, sa-ti stergi memoria?

N-ai sa ajungi prea departe.

Ma plimb prin padure… o padure mare si inalta cu sequoia, cu studenti si… vad un chip. Ma aflu intr-o camera. E angelic. De fapt, nu, doar culoarea tenului ei e. Si incerc sa nu ma holbez. Dar seara, dupa, ma gandesc la acel chip. Mi-a ramas intiparit rece in minte, si-mi doresc ca atunci, mai devreme, sa fi spus ceva. Sa fi spus “n-am sa te uit”… dar n-as fi stiut. Si nu vreau sa promit ceva asa de mare… Desi gandindu-ma atat probabil as fi uitat. Dar pe de alta parte uit si cea ce se intampla frecvent catedata.
Si am sa uit mult din aceasta zi. De e? Ca nu dorm. Stau si scriu, in loc.

Si apoi te voi antrena pe tine sa citesti. Sa interpretezi. Unde sunt eu, care e eu? Ce fac? Ce-ar trebui sa fac. Ma pierd in ganduri…. e frumos… gandurile sunt mereu aproape, si totusi par atat de departe dimineata.

Si visez ca (,) cad. Din nou…

dar n-am sa cad. Doar am sa adorm. Un pic. Doar pana maine… cel putin am sa adorm cu un chip frumos, ganduri frumoase, speranta si sclipiri. Iubesc naluci…

Anexa:
beautiful people

uraj – cont’d

iulie 20, 2008 at 11:03 am | In minimalisme, poveste ne-insemnata | Leave a Comment

E tarziu. Privesc departe. Nu te vad. Te = eu. Nu ma vad. Unde esti?
Ce rost are… ce rost are totul? Orice? Nimic?

Stau un timp cu altcineva si aproape imediat simt ca nu e ceea ce caut. Dar nu stiu ce caut… am trecut prin ceva intr-un an si totul a devenit mult mai complicat dar in acelasi timp cu atat mai simplu: sunt singur.

Dar nu singur al cuiva. Nici singur al nimanui. Doar… singur.

Fara teatru de data asta… Mi-amintesc de-un cersetor de langa Unirii. Nu era… decat in trecere. De-o saptamana, ca nu mai avea unde sa stea. De fapt, nici nu cersea.

Ce-am eu cu cersetorii… Intr-o zi am sa incerc sa fiu unul. Si ce zi va fi… Poate asa voi mai regasi parti… parti nu neaparat pierdute, dar cufundate, undeva… adanc… adanc… nedescoperite poate. Inca.
Vreau sa exist. Dar a exista inseamna mai mult decat a opune rezistenta vantului. La propriu. Inseamna a face asta si la figurat. Sa existi inseamna sa nu inexisti (cat de clar!), adica lucrurile sa nu se poarte ca si cum n-ai exista. Adica, sa se cunoasca ca esti. Sa fie altfel daca n-ai fi.

Si asta inseamna sa nu lasi lucrurile sa treaca prin tine ca un observator si atat.

Da, observarea te invata mult. Sa fii persoana 3 e un privilegiu al cunoasterii. Dar viata nu e cunoastere. Si daca gewissen (=constiinta) zice asta, atunci … e clar.

Auzim acest (urmator) cliseu zi de zi si pare de necrezut. Dar nimic nu are sens. Nicaieri. Noi oferim un sens. Si fara acel sens nu ne gasim.

Inca n-am gasit sensul cel mai sens al meu. Nu stiu ce sau cine e. Cu ce se mananca?

Scriu o scrisoare cuiva caru(/e)ia nu-i cer nimic.
Si nu cer nimic nu pentru ca nu vreau sa cer. Vreau sa cer. Pot. Nu stiu ce.

Pentru ca nimic nu are rost. Nimic nu e atat de important cat sa merite sa cer.
Ai zice ca sunt blocat in loc. Dar ma misc; nu putin; si nu-i regres. Sau stat pe loc. E un alt fel de progres.

Atat de altfel incat nu stiu in ce directie/i se intampla. Se intampla si atat.
Asta e esenta adevarului – nu exista nimic dincolo de…

De… ?

Anexa:
Driving Miss Daisy – End title (Hans Zimmer)

PS: Ma recitesc apoi si ma simt cioranic. Dar nu atat de… negativ. Sper.

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.