Locul unde timpul nu are orientare…

el: – i. imi aminteste de mate. asa numerotau atunci. atunci si acolo
ea: – e atat de confuz sa simti ca cineva te apreciaza intr-un fel prea… politicos.
(tacere)
- poate sunt prea rasfatata. dar politetea ma doare. raneste mai mult decat un sincer si scurt “(nu) imi place”
el: – marginile civilizatiei… ai spune ca evoluam asa incat sa… sa ce? sa emanam educatie? si cuvinte pompoase?
ea: – poate ca observatorul isi imagineaza artistul la un alt nivel si incearca sa-i raspunda ca atare…
el: – nu, este doar o indiferenta mascata formal de cuvinte ca “opera complexa si expresiva”, “m-a captivat si sunt nerabdator sa vad partea urmatoare”, etc etc
ea: – inveti mai mult despre arta si te simti mai inspirat dupa ce-ai eliberat-o din tine; suferind de pe urma acelor raspunsuri. lumea… lumea te forteaza sa le mai dai, inca o data, si iar, si iar… pana mori.
el: – da, cum te trateaza lumea…
(tacere)
- lumea …
(tacere. lunga. se gandesc)
- absurd…
ea: – sa privesti cuvintele lor. sa iei paginile, sa rasfoiesti… cu acea repeziciune nervozicioasa. hm, nu e cuvant, nu?
el: – nu.
ea: – ups.
el: – lasa asta.
ea: – stii ca sunt perfectionista… si artista. combinatie tulburatoare.
el: – da, dar…
ea: – de ce nu putem face ca o conversatie de-a noastra sa fie legata. sa fie scurta. sa fie despre ceva? de ce pare sa fie o poveste oricum ai intoarce-o?
el: – nu te nelinisti…
(o priveste calm. nu, de fapt se holbeaza. asteapta sa-si intoarca si ea privirea)
- viata e o poveste.
(ea nu o face)
ea: – ce cliseu. nu e nicio poveste, pentru ca nu povesteste nimeni nimanui nimic. Ia uite, trei ni-uri. Sunt buna. Candva stiam si un cuvant cu cinci consoane alaturate. Acum mai stiu doar cu patru.
(el tace, acum ea il priveste)
- te-ai suparat?
el: – ma gandeam… la ce-ai spus. daca extragi sfarsitul si incepi cu el, apoi pui un flashback si spui: astfel s-au incheiat lucrurile, si-apoi, cu lanterna, incepi povestea, legand sfarsitul de inceput si faci un cerc (sau poate un mobius, si mai artistic)
(face o pauza)
- … asa legi totul pentru totdeauna si nu va mai avea sfarsit si nici inceput povestea ta. si-atunci viata e o poveste fara sfarsit si cu final deschis.
ea: – si ce-i mai spectaculos e ca stii sfarsitul de la inceput. cred ca-l stii. ca atunci cand te nasti te stii, stii ce vei fi, stii cand ai sa mori, cand ai sa devii doctor, sau pilot, sau un cersetor. stii toate astea si apoi vezi lumina zilei si le uiti.
(priveste in departare)
- … asa cum uiti dimineata visul atunci cand deschizi ochii. si-ti pare rau, ca era frumos. si, mai ales, era real pentru tine, era mai dulce si mai tumultuos decat viata de dimineata.
(se lasa cortinele)

• Anexa 1. Muzica pentru cititorul muzical: Clint Mansell – Lux Aeterna