povestea mea

martie 28, 2007 at 10:25 am | In Ti s-a intamplat vreodata? | 4 Comments

Karina Karina este intersectia de lumi.Karinei,din prea multa inima ,i se sfarsise inima.de atunci respira prin inimile celorlalti oameni strangandu-le pe toate intr-un buchet legat cu panglica de matase rosie a papusii.pentru Karina inima este un organ asezat intamplator in stanga sau in dreapta cutiei toracice…a ei sau a altcuiva ..inima Karinei este un fel de bun comun.este complotul dintre imprimeurile ciorapilor ei de nylon,forma cutiei de bomboane zemoase cu visine din vitrinele magazinelor si visul universal “I love you!”pentru Karina inima este o entitate plurisemantica….  

Karina convietuieste cu toate realitatile ei exterioare intr-o camaruta vast colorata si armonios asortata cu inima ei plurisemantica.intr-o clipita devine toti aceia care doreste sa fie fiindca,pentru Karina durerile si fericirile sunt napadiri involuntare si tumultoase de un fel de ceva..care dureaza o jumatate de minut.De aceea,despre Karina poti spune ca rade si ca plange in acelasi timp. Karina este o intrebare si jumatate. Celeste  

Celeste a inventat cuvintele ca forma de rezistenta la emotie.Celeste este poetica filosofica.este decantarea albastrului la fundul cerului.Celeste stie sa simuleze furtuna cu numai o stropitoare plina cu apa si un pahar plin cu apa.Celeste stie cum sa traga de timp ca de o guma de mestecat si sa umple o zi intreaga cu vorbe caligrafiate infinit de nesemnificative si de multe, luate separat.Celeste are unghiile ojate in albastru si degetele sterse de la atata iscalit.Celeste nu stie cine este inca.Celeste stie sa gaureasca tavanul in noptile cu luna plina si sa-l recompuna printr-o formula magica numai de ea stiuta, in zori.  Celeste intampina anotimpurile,oamenii,fericirile,durerile,orele si raspunsurile cu un ..de ce?  

Aleja Aleja stie sa traiasca in gand .Aleja este o fiinta semitransparenta cu oase cartilaginoase.Aleja stie sa se ascunda dupa usi deschise….Aleja viseaza sa-si asorteze interiorul cu exteriorul.  

Aleja raspunde cu “nu stiu” in loc de da si in loc de nu.de acea,interlocutorul trebuie sa cunoasca arta de a citi tensiunea capilarelor de sub piele.Aleja raspunde cu “nu stiu” si in loc de da si in loc de nu fiindca Aleja cunoaste legile relativitatii. Pentru Aleja un pahar rasturnat nu mai este un pahar.Pentru Aleja un pahar plin rasturnat este preschimbarea covorului in balta iar un pahar gol rasturnat este un vid eliberat din stransoarea marginilor.  

Pentru Aleja,lumea este o realitate inca ubicua. Karina,Celeste si Aleja  impreuna, construiesc o poveste nesfarsita….

Diana

martie 24, 2007 at 4:22 am | In poezie | 2 Comments

Am descoperit o poezie… o poezie cu amintiri de codru si de jubilatul cuvintelor. O plimbare prin parc si o intalnire cu necunoscutul, si o speranta, si caldura, si vis… si toate intr-un singur nume:
Diana, de Mihai Eminescu

Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntr-una
Se-ntrec cu glas ciripitor?
N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hîrjoană
În umbra-adîncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc,
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?
S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gîndeşti aiurea,
Ca tînărul Endymion.

De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?
Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zînă liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mînuţe albe de omăt,
O fată dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet,
Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mîndră la vînat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

gewissen

….colivie de smarald

martie 12, 2007 at 10:21 pm | In Cand Cerul vrea sa ploua,ploua! | 5 Comments

img_0982.jpg

 

Becul meu albastru=
constanta mea interioara-existentiala in rivalitate cu veioza rosiatica portocalie-apus de soare..un alt fel de identitate....atunci si acum ..si de atunci si pana acum. si pana candva.. tot bec albastru agatand in tavan..lumina si sinele meu albastru..

Bec Albastru..

 

.. .. .. ..

 

Lumina albastra se insira peste 4 pereti. Lumina sloi facea flori de ingeri geamurilor. Lumina de gheata se imprastia tot mai rece de sus pana jos,liniar si cerebral fara sa dea pe-alaturi. O lumina care traia in linie dreapta si-si fixa iluziile in colturi de doi pereti. Se fixa pe mine cand cautam intrerupatorul sa aprind becul sau orele din ceas ca sa fac dimineata si sa se aprinda soarele.…lumina aceea decat albastru simtise cerul pe crestetul capului si albastru atingea molcom pamantul cu calcaiele. Molcom dar duios de albastru. Albastru si duios de rece ii straluceau ochii ce nu priveau ca sa intalneasca ci ca sa fie intalniti. Albastra se
tara lumina peste peretii unul cate unul si apoi peste toti deodata ca era lunga lumina … Si manjea totul de ma-ntrebam ce-I tot. ce-I totul in lumina albastra? Ce e?Si ma ingalbeneam pe dinauntru fara sa stiu de ce. Doar banuiam ca soarele dintr-o posibila dimineata mi-ar fi topit inainte sa se faca dimineata ,pupila de ceara din fata pupilei ca sa vad albastrul cu alti ochi.si era asa o lumina galbena in mine ca puteam privi in ochii albastrului fara sa-mi cada ochii de teama ca n-am sa-l pot vedea. 
Si galbena cum as fi, orice lumina as ingalbeni-o oricat de albastra ar fi. Si galbena cum sunt, as ingalbeni lumina in siraguri de mutenie chiar de m-as albastri apoi. Cat galben imi trebuie ca sa ma ingalbenesc din nou?

 
Si sunt tot mai galbena in pielea care-mi stie sufletul pe derost. Care mi-l recita cantat ca pe cel mai firesc dintre poeme ca si cum e senin cand iese soarele…de parca iarba e verde atunci cand primavara isi stoarce inima pe pamant. 

Cat de galbena as fi?

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.